Necasatoria – Opinie LaTeatru.EU

Spun din start: pentru mine Necasatoria este PRIMUL spectacol vazut la Teatrul Nou din Bucuresti, drept urmare voi asocia mult timp de acum inainte acest nou teatru cu spectacolul in cauza. Ma bucur ca este vorba nu doar despre un spectacol bun, ci si despre unul care ma reprezinta. Ma rog, pana la un punct.

Pe scurt, avem un cuplu, Amy si Sean, care tocmai se intorsese de la o nunta. Amy prinsese buchetul, asa ca ei urmau sa fie, conform traditiei, urmatorii care se vor casatori. Doar ca Sean era un scriitor celebru pentru adversitatea pe care o manifesta fata de casatorie. Conform statisticilor, 60% dintre casatorii se termina cu divort, drept urmare sunt sanse mai mari sa termini nefericit o casatorie decat sa se termine bine. Caci, oricum, cei 40% ramasi nu sunt toti fericiti.

Ajunsa acasa, cu ceva alcool la bord, Amy doreste cu orice pret sa discute despre viitorul lor, despre casatoria dintre ei. Sean era hotarat sa ramana fidel principiilor sale, principiilor pe care le-a propovaduit, insa Amy o tinea una si buna ca ea vrea sa se casatoreasca.

Nu va zic cum se termina totul, insa, credeti-ma, nu este deloc relevant. Discutia de aproape 90 de minute despre casatorie, despre Necasatoria dintre oameni, excelent titlu, mi se pare fabuloasa.