Radu Tudor Panait

Sudează inimi crăpate, modelează în personalități dure, ascute simțuri. Hobby: Sculptura

Dorința de atinge cele mai înalte culmi ale gândirii a fost din totdeauna o preocupare constantă a umanitații. Setea de exprimare este una ancestrală, o nevoie de eliberare din cotidian, de înfățișare a experiențelor proprii printr-un limbaj comun, prin artă.

Tot timpul omul s-a comparat cu Dumnezeu, cu divinitatea și sacrul în care a crezut și a năzuit la atingerea perfecțiunii, el fiind un animal rațional însă perfectibil prin definiție. Odată cu evoluția, aceast lucru s-a accentuat treptat, fiind oglinda celor mai adânci trăiri interioare ce trebuiau împărtășite. Aici intervine egoul fiecărui individ, dorind deasemenea să se detașeze de gloată și sa-și impună statutul, gândurile și convingerile într-un mod personal, inegalabil, făcându-l astfel unic.

În căutarea acestei libertăți aproape ireale și imposibile, gândirea a fost împinsă pe cele mai înalte culmi ale planetei, apoi chiar părăsind-o.

Artiștii au fost privilegiați în actul creației primind inspirația ca favoare divină acordată insului cu har și de multe ori chiar și revelația care este acțiunea directă a divinității asupra omului, însă nu au putut niciodată să își întreacă Stăpânul.

Au luat naștere universuri personale, fie create, fie imagini paralele ale realității fiecăruia. A crea face din oricine un făuritor al realității, al unei lumi proprii și deci un mic Zeu creator. Până nu demult, viața din tot ceea ce există și este creat fie de natură, fie de om, a fost latura mistică și de necontrolat. Puterea de a da viață creației a fost văzută exclusiv ca un act dumnezeiesc. Evoluția totuși ne arată contrariul. Acest vis a fost sfrutat în numeroase scrieri și filme fantastice având ca bază încrederea în posibilul atingerii oricărui țel.

În dorința de supemație, omul s-a perfecționat constant și a urmărit fenomenul vieții ca într-un joc de-a Dumnezeu, lucru pe care l-a și reușit cumva, în această lume modernă în care cercetătorul lucrează cu cele trei instrumente, observația, experimentul și raționamentul. Experimentul în lumea modernă a stimulat și stimulează momentul creator.

El a fost dus în cele mai îndepărtate colțuri ale gândirii, încercând imposibilul, probabil mânat de convingerea că nu îți poți imagina ce nu există sau nu poate fi realizat. Acest dar al omului de a îmbina toate atributele sale, s-a transformat într-o armă redutabilă întoarsă împotriva dogmei ce l-a guvernat. Depășirea necontenită a limitelor impuse natural este și ea o luptă în care doar cel mai bine pregătit, din cât mai multe puncte de vedere, se poate bucura e izbândă.

Odată ajuns în momentul în care omul își privește opera, care până nu demult era doar o fantezie imposibilă din altă lume devenită realitate, a prins curaj și a continuat drumul spre necunoscut.

Totodată dorința de supremație a impus și o întrecere pentru ocuparea primelor locuri ale podiumului umanității și deci a favorizat evoluția rapidă care de multe ori este văzută ca fiind un succes, fiind însă doar un experiment ce nu a avut timp să își arate trăinicia în timp. Aceasta succesiune rapidă de pași evolutivi neprobați și nesedimentați riscă să producă haos într-o lume cu reguli bine delimitate între bine și rău. Mirajul omului modern și atotputernic a fabricat involuntar o rațiune colectivă născătoare de „monștrii”. Poate că este și o dorință de nou, de altfel, de depășire a constrângerilor, de creare a unei alte lumi mai bună decât aceasta, care să deservească și mai bine nevoile cotidiene.

O lume fantastică este recreată pe baza miturilor. Grotescul devine interesant și exploatat, într-o lume în care frumosul clasic nu își mai are loc într-o concepție modernă. Suntem într-o lume în care frumosul a fost fabricat voluntar pentru a masca, în fața omului vulnerabil, o realitate dură și deseori neprietenoasă visurilor noastre. În secolul XXI totul devine mai clar prin accesul la informație și a whistleblower-ilor, ce sporesc tot mai mult interesul pentru descoperirea realității prin distrugerea cenzurii și a preconcepțiilor.

Teatrul Nou - Radu Tudor Panait

Home

În încercarea omului de a crea omul-zeu, apare Home, o monstruozitate modificată genetic respinsă de societate, din cauza eșecului ei. Personificarea situației generale a copiilor născuți cu handicap din cauza factorilor umani. Un rebut al omenirii ce își creează propria cușcă în încercarea lui de a exista.

Trophy

În momentul în care un craniu de om poartă coarnele, trofeul, devine scabros. Coarnele antilopei devin o personificare a demonului în împreunarea cu craniul uman. O ștrangulare metaforică a propriei noastre viziuni, care transformă frumosul, trofeul, în scabros, demonul din el, prin identificarea în subconștient cu victima.

Teatrul Nou - Radu Tudor Panait

Playground

Creația supremă a societății, omul superior, ființa mitologică, centaurul. Un produs material perfect ce însă nu a putut fi îndrumat și ajunge sugrumat de neputința societății. Materia ce împiedică materia să evolueze, un suflet construit să eșueze spiritual din cauza tinereții, a eșecului familiar. Un alt produs de laborator, de data asta reușit fizic, care nu poate trece obstacolul vieții.

Falling

În încercarea omului de ascensiune apare căderea fatală. O reprezentare în care drumul spre perfecțiune este plătit cu încarcerarea în propria capcană. Un memento că totul trebuie trăit așa cum este, nu cum credem că ar trebui. O cădere veșnică spre o perfecțiune inexistentă.

The Messenger

Un alt hibrid al societății propuse de Radu, de data asta cu o turnură paradisiacă. Omul vultur (harpie) ce ajunge să se creadă înger. În dorința lui meschină de a fi o ființă divină, ajunge chiar călăul spiritualității. Într-o lume în care orice om cu aripi este înger, el poartă masca superiorității și devine demon.

Elements

O întruchipare a omului primordial, al echilibrului dintre haosul creației și perfecțiunea creatorului. Mintea haotică provenită din sublimitatea pământului, formațiunea de cristale, cu baza perfectă, fagurele, Omul. Suntem cimentați într-o formă construită să funcționeze perfect, dar sortiți să naște sublimul imperfect și haotic. Înrădăcinați și totuși supuși inefabilului.

Cheap Thrills

O întruchipare a fertilității ce a rămas văduvă. Un produs al societății ce suferă de obezitate, un alt experiment hibrid, un monstru ca al lui Frankenstein creat dintr-o falsă remușcare, înmormântarea ultimului mascul de rinocer alb. O ființă concepută pentru a fi supusă, înrobită în ipocrizia creației, transcende prin tăierea propriului corn. Astfel ajunge stigmatizată de însăși creatorii ei, prin demascarea iluziei, devine un monstru gata de sacrificiu prin proprie voință, nu prin una impusă. O minciună devenită adevăr.

SPONSORI PRINCIPALI

SPONSORI