Despre un Dumnezeu umanizat – Un spectacol dumnezeiesc

După o perioadă complicată şi incertă, care încă n-a luat sfârşit, teatrul începe să îşi scoată din nou capul la suprafaţă şi să îşi primească încet-încet spectatorii în săli. Desigur, cu măsurile de rigoare şi cu o pustiire parţială a sălilor, însă atâta timp cât există măcar un spectator într-o încăpere, va exista şi teatru. Spaţiile independente sunt cele care suferă cel mai puternic din cauza acestei reduceri a locurilor, dar care se ambiţionează să continue să îi primească pe cei care au aşteptat o perioadă îndelungată pentru a le călca din nou pragul. Astfel că deschiderea teatrelor către cei interesaţi şi curioşi este un prilej pentru a urmări reprezentaţia celor de la Teatrul Nou din Bucureşti, Un spectacol dumnezeiesc, cu un text adaptat după cel al americanului David Javernaum, a cărui premieră de pe Broadway l-a avut în rolul titular pe actorul Jim Parsons.

Fără a căuta să aibă o abordare teologică, spectacolul îşi construieşte premisa printr-o viziune umanizantă a divinităţii, un portret laicizat a lui Dumnezeu prin care acesta încearcă să îşi recunoască păcatele comise de la facerea lumii încoace, iar astfel să ofere un răspuns pentru imperfecţiunile lumii pe care a creat-o, dar şi pentru imperfecţiunile noastre. Această direcţie este redată într-o manieră atractivă prin multitudinea de ironii şi autoironii, respectiv prin supleţea cu care este derulată istoria biblică astfel încât aceasta se transformă într-o naraţiune în care divinul devine palpabil şi apropriabil ca natură şi esenţă.