„Cum să fac să fiu cu tine?!” din 11 iunie la Teatrul Nou

Cehov, câteva schițe și povestiri, un el și o ea – un spectacol. O poveste ce străbate timpul precum anotimpurile viața și duce cu ea tot ce au personajele ei – vulnerabilități, dorințe, frici și o mare nevoie de iubire. Povestea, ca și viața, e cu fâstâceli, neîndrăzneli, declarații neduse până la capăt, libertatea dată de apariția celuilalt, pasiuni regăsite, credințe neîmpărtășite,  neînțelegeri, renunțări, durere, vise – și toate astea ca să descoperim cât de asemănători suntem în esență. Iar în final, cei doi sunt ceea ce sunt și acceptă și se acceptă.
Suntem făcuți pentru iubire și doar în iubire ne dăm voie să fim și ne lăsăm cu încredere să alunecăm împreună unde ne duce viața. Atât.
Amalia Iorgoiu a absolvit, mai întâi, facultatea de matematică (secția informatică) și apoi pe cea de regie teatru (U.N.A.T.C., 2018) cu spectacolul “Orchestra Titanic”. “Cum să fac să fiu cu tine?!” este spectacolul său de debut, după ce în vara lui 2018, a făcut “Ceasornicăria Taus” de Gellu Naum – un spectacol lectură în cadrul „Festivalului Internațional Gellu Naum 2018” de la Muzeul Literaturii Române. În timpul facultății a făcut asistență de regie la spectacolele “Protagonista” și “Singularity”, ambele în regia Marianei Cămărășan.
Eduard Cîrlan, absolvent al Facultătii de Teatru (UNATC), a jucat atât în teatre de stat, cât şi în producţii independente. Acum îl puteţi vedea în „Balul cimitirului” la Teatrul Dramaturgilor Români, Hotel Europa la TNB, „Leonce şi Lena” la Unteatru şi în „Super OK” la Centrul Național al Dansului.
Varty Mihail a absovit Facultatea de Teatru (UNATC) în anul 2018 cu spectacolul „Ani de pribegie” (Aleksei Arbuzov), a jucat într-un spectacol pentru copii la Teatrul Rapsodia şi în „Frankie, acestea ne sunt vremurile”, un colaj de poezie americană contemporană, la Teatrul Studenţesc PODUL. Rolul Maşei din spectacolul „Cum să fac să fiu cu tine?!” reprezintă debutul pe scenă după absolvirea facultăţii.