SCENOGRAFIE: DANA PETRE • TRADUCERE: IULIA ALEXANDRA NEACȘU • SPECTACOL PRODUS ÎN PARTENERIAT CU TEATRUL DE ARTĂ BUCUREȘTI
Descriere NECĂSĂTORIA:
Amy și Sean sunt un cuplu obișnuit care locuiește împreună. Se iubesc și au țeluri comune. Aproape…
Eterna bătălie între sexe ia o turnură haioasă și modernă în piesa lui Matt Morillo. Piesa este o comedie care are în prim plan dorințele romantice, tradițiile și compromisurile pe care le fac doi oameni atunci când sunt într-o relație. Căsătoria poate fi o tradiție stupidă peste care se poate trece, dar poate fi și o soluție validă, atâta timp cât ambii parteneri sunt de acord cu una din variante. Dar ce te faci când cei doi au păreri complet diferite?
Amy și Sean, doi oameni care se află într-o relație de 2 ani și nouă luni și care locuiesc împreună, se întorc de la o nuntă unde ea a prins buchetul și el jartiera. Evenimentul o face pe Amy să viseze ziua în care va deveni mireasă, dar Sean este împotriva căsătoriei. După o glumă pe care Sean o face, spiritele se încing și începe războiul în care fiecare se folosește de tot ce are pentru a învinge.
Argumentele delicioase și tot ce fac și spun în încercarea de a avea dreptate sunt lucruri pe care cu toții le-am făcut în relațiile pe care le-am avut, le avem sau le vom avea.
Întrebările sunt simple: Care este legătura dintre iubire și căsătorie? Cât este tradiție/educație și cât este dorință, în decizia unei căsătorii? Cât ajută sau cât incurcă o căsătorie, iubirea? Vrem, sau trebuie, să ne căsătorim?
“Necăsătoria” este piesa perfectă pentru cei căsătoriți, cei care vor să se căsătorească, cei care nu vor să se căsătorească, cei care s-au gândit să se căsătorească, cei care știu un cuplu căsătorit, cei care știu pe cineva care nu trebuia să se căsătorească și pentru toți ceilalți.
Info eveniment:
• Accesul la eveniment se va face începând cu ora 19:00.
• Spectacolul va începe la ora 20:00.
• Vă rugăm să vă prezentați cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului.
• După începerea evenimentului biletele nevalidate sunt anulate automat.
• Ratarea vizionarii unui spectacol din cauza neprezentării la ora anunțată, nu dă dreptul la returnarea costului biletului sau la utilizarea lui la o reprezentație ulterioară.
• Biletele pot fi schimbate sau contravaloarea lor poate fi returnată doar în cazul anulării sau a reprogramării spectacolului.
• Din respect pentru actori și spectatori, vă rugăm ca în timpul spectacolului, să țineți telefoanele închise, pe modul Avion sau Silențios și să păstrați liniștea.
Locul de desfășurare: Teatrul Nou
Adresa: Strada Logofăt Tăutu 68A, Sector 3, București 031214
Telefon: 0723 107 100
Email: office@teatrulnou.ro
Info bilete: bilete@teatrulnou.ro